Last updated on 08/02/2023
Autor: Anda-Ioana SFINTEȘ
„[A]rchitecture is made by use and by design” [utilizarea și designul conferă deopotrivă statutul de arhitectură arhitecturii] spune Jonathan Hill în Actions of architecture (trad. ns., 2003, p. 1) și aceasta este o idee centrală în abordarea Atelierului de cercetare în antropologia arhitecturală. Altfel spus, un obiect de arhitectură nu poate fi considerat cu adevărat arhitectură în lipsa utilizării sau în cazul unei utilizări dificile – în cazul unei arhitecturi care, din rațiuni estetice, compoziționale etc. face mai dificilă utilizarea. În aceste condiții putem vorbi despre un obiect de arhitectură drept obiect de artă, poate. Similar, nu orice clădire, indiferent cât de utilizabilă, poate fi considerată arhitectură. Calitățile arhitecturale ale unei clădiri sunt de diverse naturi – de la unele de bază, deja menționate, precum cele estetice sau compoziționale, până la unele profunde precum percepțiile sau semnificațiile pe care le prilejuiește. Aceste calități sunt cele care conferă clădirii statutul de arhitectură, scoțând-o din simplul registru al unui obiect care oferă adăpost sau altă susținere, strict funcțională, unor activități. …În acest context arhitectura vernaculară este arhitectură – prin calibrarea atentă a nevoilor la care răspunde la condiții de mediu și amplasament, dar și prin semnificațiile profunde care ajung să însoțească fiecare element ce compune arhitectura.
Nu este locul aici să intrăm în dezbateri terminologice. Mai degrabă vrem să punctăm câteva aspecte pe care le considerăm esențiale în înțelegerea arhitecturii contemporane. Atât utilizarea, cât și designul din citatul de început înseamnă mult mai mult decât am putea înțelege la un nivel de bază și vom explica pe scurt aceste aspecte în cele ce urmează.
Începem cu o mică paranteză ce ține de terminologie, însă, pentru că utilizarea, în limba română, a cuvântului design este de multe ori criticată. Design nu înlocuiește, sub nicio formă, cuvinte precum arhitectură, proiectare de arhitectură, dar nici definiția cuvântului, conform Dicționarului explicativ al limbii române, nu este suficient de acoperitoare. Conform DEX (Academia Română, 2009),
DESIGN s. n. 1. Domeniu multidisciplinar interesat de ansamblul factorilor (social-economici, funcționali, tehnici, ergonomici, estetici etc.) care contribuie la aspectul și calitatea produsului de mare serie. 2. Aspect exterior, fel în care se prezintă un lucru (din punct de vedere estetic).
Designul nu este legat, însă, doar de obiecte de serie, iar aspectul exterior, în accepțiunea noastră, nu se reduce doar la estetică, ci se referă la aspectul strâns legat de toți acei factori enumerați în prima parte a definiției – de aspect ca rezultat al unor considerații de ordin socio-economic, funcțional, tehnic, economic, cultural, istoric etc. Acești factori – înțelegerea lor și a modului în care se influențează și definesc reciproc, traducerea lor într-o imagine, într-un obiect cu o anumită materialitate, care răspunde unor nevoi de diverse tipuri – sunt centrali în înțelegerea designului de fapt. Alte definiții, oferite de alte dicționare, sunt mai cuprinzătoare, dar mergem, mai degrabă, către o definiție derivată din verbul „to design” [a face design]. Herbert Simon consideră că a face design presupune “[a concepe] șiruri de acțiuni menite să schimbe situații existente în unele mai favorabile” (trad. ns., apud. Ken Friedman și Erik Stolterman în Manzini, 2015, p. viii). Adică designul și a face design (reușit) sunt îndreptate către îmbunătățirea unei situații, către schimbarea în mai bine a unor aspecte, dar această schimbare în mai bine se poate petrece doar ca urmare a unei cunoașteri amănunțite a factorilor care definesc situația sau obiectul.
Revenind la arhitectură, designul de arhitectură înseamnă, deci, o puternică ancorare a obiectului în realitățile care îl înconjoară și definesc pentru a răspunde mai bine funcțiilor pe care le îndeplinește, fie ele și estetice – de exemplu, frumosul fiind subiectiv, pentru ca un obiect să fie considerat frumos de cei pentru care a fost conceput trebuie să se plieze peste sistemul de valori al acestora, trebuie să poată fi decodificat și apropriat de către aceștia. …și adăugăm observația că îndeplinirea unei funcții se judecă în relație cu categoriile de utilizatori la nevoile cărora obiectul răspunde.
Mai departe utilizarea, în sensul dat de noi, nu se referă doar la o conformare și configurare a arhitecturii care permite buna desfășurare a activităților, ci la o arhitectură care reușește chiar să eficientizeze procese, să faciliteze intersecții și interacțiuni benefice, să adauge valoare, să conducă la noi utilizări și mai ales la atribuirea de roluri și semnificații profunde acestor utilizări. Un exemplu deja consacrat în acest sens îl constituie transformarea spațiilor intermediare din universități în care se studiază mai multe specializări, din centre de cercetare sau chiar din clădiri de birouri ce adăpostesc diverse departamente în spații de întâlnire și dialog interdisciplinar ce devin, tocmai prin această funcție, motoare ale inovării.
În final facem precizarea că designul și utilizarea, pentru a conduce la arhitectură, nu trebuie privite drept elemente separate, ci împreună, drept o sumă care înseamnă mai mult decât însumarea părților. Un design rupt de realitatea utilizării (de exemplu raportat cu precădere la privitori, nu la utilizatori direcți, curenți) nu conduce cu adevărat la arhitectură. Nici un obiect strict funcțional nu este neapărat arhitectură. Aici considerăm, însă, că stă marea provocare a meseriei de arhitect, dar și cea mai mare satisfacție – în a calibra cele două aspecte astfel încât, dincolo de calități și roluri îndeplinite, să încurajeze schimbări pozitive pe paliere diverse, să faciliteze dezvoltări de la cele individuale la sociale și culturale, să informeze și să susțină educația cu privire la aspecte și valori sustenabile (privite în sensul larg al sustenabilității economice, de mediu, sociale, politice, culturale etc.).
Referințe
Academia Română. (2009). Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită). https://dexonline.ro
HILL, J. (2003). Actions of Architecture: Architects and Creative Users. London; New York. Routledge
Manzini, E. (2015). Design, When Everybody Designs: An Introduction to Design for Social Innovation (R. Coad, Trad.). MIT Press
Articol dezvoltat în cadrul proiectului Scholar Architect 2022 și publicat în volumul cu același nume, disponibil integral aici.
https://doi.org/https://doi.org/10.54508/9786066382472.09
Be First to Comment