Last updated on 08/02/2023
Autor: Ruxandra PĂDURARU
Influența mediului construit asupra modului în care oamenii interacționează cu spațiul sau între ei devine evidentă în analiza a ceea ce specialiștii denumesc „arhitectură ostilă” (Bader, 2020; Ruetas, f.a.). Această noțiune face referire la elemente arhitecturale înconjurătoare ca factori care contribuie în mod negativ la desfășurarea anumitor tipuri de activități sau la îndepărtarea unor grupuri sociale considerate a fi „indezirabile” sau în neconcordanță cu anumite spații. Tema este de interes deopotrivă pentru arhitecți și antropologi pentru că îmbină într-un mod pregnant și perceptibil influența reciprocă a spațiului asupra omului și a omului asupra spațiului.
Cel mai celebru exemplu de arhitectură ostilă este „banca Camden” (Mansfield, 2016), al cărei principal design descurajează folosirea în scopuri nedorite, precum dormitul sau utilizatul în diverse sporturi, precum skateboardingul.
Există, însă, diverse materializări ale arhitecturii ostile, printre care țepi plasați sub poduri pentru a împiedica persoanele fără adăpost să se retragă acolo, bănci incomode sau neumbrite intenționat, care nu permit șederea îndelungată, mobilier urban care se „încuie” pe timpul nopții pentru a preveni vandalismul, spații publice care necesită o plată pentru a putea fi folosite, cu scopul de a reduce utilizarea lui de către anumite grupuri de persoane.
Se poate observa, astfel, o finanțare publică a locurilor în care nu toți putem interacționa, o infrastructură care limitează puternic incluziunea socială și niște măsuri care „tratează” efectele, nu cauzele, arhitectura concentrându-se în astfel de situații pe marginalizarea și eliminarea elementelor considerate a fi „perturbatoare”. În acest context trebuie discutat nu ce ajutor poate fi acordat grupurilor sociale aflate într-o situație precară, ci cum aceste persoane indezirabile sunt împinse în afara spațiilor vizibile (Hu, 2019).
Pe lângă o încercare de îndepărtare a grupurilor anterior menționate, uneori sunt folosite și mijloace senzoriale pentru limitarea utilizării spațiilor de către categorii diferite de vârstă. Un exemplu este instalarea unor boxe mici în diferite locuri, care transmit sunete perceptibile doar de anumite persoane. În unele zone în care prezența tinerilor după anumite ore ar putea crea conflicte, aceste boxe emit unde sonore perceptibile doar de urechea „tânără”, sunete care creează anxietate, disconfort, dureri de cap etc. Astfel, fără o intervenție directă umană, materialitatea și senzorialitatea lucrează singure pentru menținerea „ordinii”.
Data viitoare când nu ne vom simți bine într-un spațiu putem să ne gândim că nu e doar o greșeală de proiectare, ci poate chiar un mod de a ne transmite că nu trebuie să stăm prea mult acolo. Problema ține, însă, de cine are puterea de a decide cine are acces și unde – raportul inegal de forțe perpetuează, de fapt, inegalitățile și sporește clivajele sociale. Arhitecții pot introduce, voit sau nu, din dorința lor sau la cererea administrației publice sau a actorilor privați, elemente de arhitectură ostilă în proiectele proprii. Mecanismul rece care se află în spatele acestui design „neprimitor” face, însă, ca problemele să devină invizibile și nerezolvate pe termen lung (Savic și Savicic, 2014). De multe ori sunt abordate doar consecințele (de exemplu, lipsa de adăpost) și nu motivele (precum întreruperea carierei, violența domestică, abuzul de substanțe etc.). Arhitectura ostilă este un mod de a „ascunde sub preș”, pe termen scurt, sciziuni societale. Bineînțeles că putem să evităm crearea unor spații incluzive, dar realitatea nu se va schimba, iar discrepanțele se vor adânci. Dacă este sau nu o datorie morală să prevenim aceste lucruri rămâne să își răspundă fiecare dintre noi în parte.
Referințe
Bader, A. (2020). Hostile Architecture: Our Past, Present, & Future? Crit.86. (pp. 48-51)
Hu, W. (2019). ‘Hostile Architecture’: How Public Spaces Keep the Public Out. În New York Times. https://www.nytimes.com/2019/11/08/nyregion/hostile-architecture-nyc.html
Masfield, I. (2016). The Camden Bench. În ianvisits. https://www.ianvisits.co.uk/articles/the-camden-bench-19342/
Ruetas, F. (f.a.). 15 Examples of Hostile Architecture around the World. În Rethinking the future. https://www.re-thinkingthefuture.com/designing-for-typologies/a2564-15-examples-of-hostile-architecture-around-the-world/
Savic, S. și Savicic, G., (2014). Unpleasant Design. Designing Out Unwanted Behaviour. În Proceedings of the 5th STS Italia Conference: A Matter of Design. Making Society through Science and Technology. (pp.975-988)
Articol dezvoltat în cadrul proiectului Scholar Architect 2022 și publicat în volumul cu același nume, disponibil integral aici.
https://doi.org/https://doi.org/10.54508/9786066382472.09
Be First to Comment