Last updated on 08/02/2023
Autor: Anda-Ioana SFINTEȘ
Un atribut esențial al arhitecturii este reprezentat de capacitatea acesteia de a asigura o utilizare cât mai ușoară a sa, facilitând desfășurarea activităților pentru care a fost proiectată. Ce înțelegem prin utilizare și mai ales utilizatori, însă, este deschis unei discuții mai largi.
Dincolo de reguli deja consacrate de amplasare a unor încăperi unele în relație cu altele, dincolo de tipologii de clădiri complexe care au același rol de a conduce, în baza experiențelor anterioare, la o utilizare optimă, în contextul antropologiei arhitecturale privim problema utilizării și utilizatorilor la un alt nivel decât cel de bază. Pe de o parte aducem în discuție categorii diverse de actori ce pot fi priviți drept utilizatori activi sau pasivi, pe de altă parte aducem în discuție plusul pe care arhitectura centrată pe nevoile acestor utilizatori îl poate aduce calității relațiilor, activităților și chiar vieții acestora.
Este evident că orice comandă de arhitectură are în vedere în primul rând utilizatorii primari – pe cei care vor utiliza cu precădere clădirea. De exemplu, în cazul unei instituții publice, vorbim despre angajați și publicul care are nevoie de serviciile acelei instituții. În cel mai simplu mod, atât angajații, cât și publicul pot fi priviți drept parte dintr-o categorie de utilizatori nediferențiați altfel decât prin activitățile pe care le desfășoară sau prin necesitățile primare de utilizare a spațiului pe care le au, de o parte și de alta „a tejghelei” ce îi desparte. O arhitectură de calitate, însă, privește mai departe de atât și ia în considerare subcategorii de utilizatori, diferențiați în funcție de vârstă, gen, statut economic, statut social, profil cultural etc. Toate aceste aspecte aduc în discuție alte probleme ce pot fi rezolvate într-un mod inovativ, transformând arhitectura într-una ce răspunde unor probleme de naturi complexe, fiind capabilă să determine schimbări în viața utilizatorilor săi (de la schimbări de percepție la schimbări de comportament). În acest sens dăm doar câteva exemple:
_arhitectura ce facilitează dezvoltarea de relații între generații sau între categorii diferite de utilizatori – cum e exemplul Enabling Village din Singapore (Enabling Village, f.a.);
_arhitectura care promovează diversitatea culturală – parte din muzeele Canadei și-au asumat rolul de a exprima inclusiv prin imagine, dincolo de program, diversitatea culturală a țării (Macdonald și Alsford, 2007);
_arhitectura care militează pentru toleranță – muzeele devenind, în acest caz, promotoare ale luptei împotriva rasismului de exemplu (Szekeres, 2007);
_arhitectura care mediază conflicte – aici menționăm activitatea lui Teddy Cruz (2016) în zone de graniță.
Unele dintre exemplele de mai sus au ponit de la o temă clară care puncta drept element esențial în viitoarea arhitectură rezolvarea acelor aspecte. La fel de bine, însă, acestea pot deveni aspecte cel puțin secundare în orice arhitectură, mai ales în cea cu caracter public, care trebuie să răspundă deopotrivă tuturor categoriilor de utilizatori – nevoilor specifice de acces ale copiilor, ale persoanelor în vârstă sau ale persoanelor cu dizabilități, dar și nevoilor de spații care să permită dialogul și chiar negocierea între categorii de utilizatori diverși.
Pentru a ilustra această capacitate a arhitecturii de a schimba natura unor relații facem trimitere către un exemplu de proiect care, deși vizează o piesă de mobilier, demonstrează cum amplasarea și configurarea ei poate schimba major relația dintre utilizatori. Este vorba despre o tejghea amplasată în holul unei municipalități care, în decursul mai multor ani, prin remodelare, a condus de fiecare dată la schimbarea relației dintre funcționari și cetățeni (Våland și Georg, 2015). Urmărirea și înțelegerea transformărilor în timp, într-o dinamică a relațiilor sociale concomitente cu dinamica realităților de ordin social, economic, politic etc. este foarte importantă într-un discurs arhitectural și antropologic deopotrivă.
Totuși, această urmărire și schimbarea constantă nu este întotdeauna o opțiune. În acest context sunt de menționat metode și direcții importante de cercetare contemporane care la prima vedere pun accent pe latura cantitativă a unei centrări pe utilizatori – sintaxa spațială și simularea utilizării printr-o gândire parametrică. Sintaxa spațială (Hillier și Tzortzi, 2006) urmărește, într-un mod cuantificabil, utilizarea unor spații prin raportare directă a comportamentului uman la caracteristici spațiale precum integrare sau conectivitate. Pe baza acestora se pot anticipa modele spațiale care ar corespunde tipului de utilizare urmărită. Un pas mai departe este făcut de inteligența artificială și gândirea parametrică ce pot simula utilizări și contribui la deciderea de configurații optime în baza parametrilor stabiliți (Agent Based Semiology, f.a.; Schumacher, 2016). Trebuie avut în vedere faptul că, în toată această discuție ce pornește de la accentuarea componentei sociale, este vitală stabilirea corectă a parametrilor centrați pe latura umană. Fără o analiză socio-antropologică care să identifice categoriile de utilizatori, rolul lor în context, nevoile lor specifice, problemele cu care se confruntă în interiorul categoriei dar și în relație cu celelalte categorii nu se poate atinge potențialul unei arhitecturi de a schimba în bine o situație.
În final ne îndreptăm atenția și către utilizatorii pasivi ai arhitecturii. Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că locuitorii din proximitatea unui obiect de arhitectură sau simplii trecători ce nu au în vedere utilizarea efectivă a clădirii în discuție sunt, totuși, și ei influențați de aspectul acesteia, de modul în care este integrată în context, în sit, de modul în care este configurată. O clădire care își umbrește vecinătățile, o clădire care obligă trecătorii să circule pe o altă parte (pentru că se simt excluși, pentru că arhitectură devine neprietenoasă prin amenajarea de la nivelul parterului sau prea aglomerată etc.), o clădire care i-ar putea determina pe locuitorii din vecinătate să se mute (Abushamaa et al., 2018) sunt toate exemple ce nu iau în calcul impactul arhitecturii asupra tuturor utilizatorilor săi, fie ei activi sau pasivi.
Este de reținut că și arhitectura ce prezintă calități arhitecturale deosebite poate avea un impact negativ la nivel social și atunci întrebarea care se pune este ce suntem pregătiți să ne asumăm în calitate de arhitecți? Suntem de acord ca arhitectura noastră să fie una ostilă? Sau ne asumam rolul unei arhitecturi sustenabile din punct de vedere social? Ce rol ne asumăm, de fapt, dincolo de proiectarea propriu-zisă? Îndemnul nostru, prin intermediul acestui scurt articol, este de a privi întotdeauna problemele intr-un context mai larg, de a conștientiza efectele posibile ale proiectului și de a decide, în cunoștință de cauză, designul de arhitectură.
Referințe
Abushamaa, Y., Carlier, L., Davila, C., Debersaques, S., Declève, M., Jackson, A., Li, Y., Rabodzeenko, I., Sancakdar, B., Hollebeke, S. V., Verrier, C., și Vignes, M. (2018). Site 3: Abbaye Cultural project, community and participation. În M. Berger, B. Moritz, L. Carlier, și M. Ranzato (Eds.), Designing Urban Inclusion (pp. 100–119). L.Capitan
Agent based semiology – agents, art, research & architecture. (f.a.). http://www.parametricsemiology.com/
Cruz, T. (2016). Returning Duchamp’s Urinal to the Bathroom? On the Reconnection between Artistic Experimentation, Social Responsibility and Institutional Transformation. În M. Fraser (Ed.), Design Research in Architecture: An Overview. (pp. 205-216). Routledge
Enabling Village. (f.a.). Enabling Village. https://enablingvillage.sg/
Hillier, B., și Tzortzi, K. (2006). Space Syntax: The Language of Museum Space. În S. MacDonald (Ed.), A Companion to Museum Studies (pp. 282–301). Blackwell Pub
Macdonald, G. F., și Alsford, S. (2007). Canadian Museums and the Representation of Culture in a Multicultural Nation. În S. Watson (Ed.), Museums and their Communities (pp. 276–291). Taylor & Francis e-Library
Schumacher, P. (2016). Design Parameters to Parametric Design. În M. Kanaani și D. Kopec (Eds.), The Routledge Companion for Architecture Design and Practice: Established and Emerging Trends (pp. 3–20). Routledge
Szekeres, V. (2007). Representing Diversity and Challenging Racism: The Migration Museum. În S. Watson (Ed.), Museums and their Communities (pp. 234–243). Taylor & Francis e-Library
Våland, M. S., și Georg, S. (2015). Designing a Counter: The Constitutive Entanglement of the Social and the Material in Architectural Design. În A.-L. Müller și W. Reichmann (Eds.), Architecture, Materiality and Society: Connecting Sociology of Architecture with Science and Technology Studies (pp. 24–47). Palgrave Macmillan UK
Articol dezvoltat în cadrul proiectului Scholar Architect 2022 și publicat în volumul cu același nume, disponibil integral aici.
https://doi.org/https://doi.org/10.54508/9786066382472.09
Be First to Comment