ARHITECTURA PARTICIPATIVĂ: COMUNITĂȚILE ÎN PROCESUL DE PROIECTARE

Autor: Ruxandra PĂDURARU

Deunăzi, frază auzită în cadrul unei discuții cu administrația locală dintr-un oraș al României: „Nu trebuie să consultăm populația, oamenii nu știu ce vor, ei vor doar parcări.”. Nu e nici prima (și cu siguranță nici ultima) dată când voi auzi acest lucru fie de la autorități, fie de la diferite persoane implicate în procesele de proiectare. Și, până la urmă, de ce e nevoie de implicarea comunității în procesul de luare a deciziilor în ceea ce privește dezvoltarea spațiilor urbane? Apoi în ce poate consta această implicare? Cum se poate desfășura?

Participarea comunității în procesul de design. (c) Alexandra Milu

Metodele de contact sunt diverse și trebuie adaptate situației. Acestea variază de la chestionare și observații în spațiile de interes, la interviuri, dezbateri, machete și modele 3D, focus grupuri, workshopuri, realizare de hărți mentale și consultări publice, toate aceste metode fiind dublate de consultarea politicilor anterioare ale zonei, ale istoriei scrise și orale, ale diverselor proiecte implementate etc. Ele sunt definite și detaliate în numeroase compendii și volume (a se vedea, de exemplu, Sfinteș et al., 2023). 

Întrebarea principală, însă, rămâne: De ce proiectare participativă? 

Nu foarte multe intervenții publice țin cont de nevoile și dorințele celor cărora urmează să li se adreseze soluția de politică publică aleasă. O analiză și înțelegere a organizării sociale, a istoricului zonei, a dinamicilor sociale și a contextului mai larg sunt necesare pentru a putea, prin propunere și intervenție, transforma spațiul existent în unul care să deservească nevoile comunității.

Consultarea cetățenilor are  drept scop reliefarea principalelor probleme pe care aceștia le identifică și colectarea sugestiilor de amenajare în concordanță cu nevoile lor. De asemenea, se dorește înțelegerea funcțiilor pe care cetățenii și le doresc de la un anumit spațiu.

Acest lucru, pe lângă crearea unui climat inclusiv, poate contribui și la:

  • Facilitarea utilizării active de către locuitori a spațiului urban prin integrarea ideilor lor în modul în care sunt planificate, construite și gestionate zonele urbane;
  • Dezvoltarea unui sentiment de apartenență, responsabilitate, justiție și solidaritate prin implicarea activă a utilizatorilor;
  • Dotarea participanților cu instrumente conceptuale și practice pentru a concepe viitoare proiecte; 
  • Implicarea cetățenilor în planificarea orașelor într-o manieră structurală poate presupune și soluționarea dezechilibrului de putere care există între factorii de decizie și comunitățile locale;
  • Amplificarea vocilor cetățenilor și a celor care sunt cvasiinvizibili în vociferarea ideilor.

Co-designul este o abordare a proiectării care încearcă să implice în mod activ toate părțile interesate în procesul de proiectare pentru a se asigura că rezultatul este adaptat nevoilor și dorințelor acestora. 

Co-designul presupune:

  • Asigurarea că toate vocile și ideile sunt ascultate;
  • Co-identificarea și co-validarea problemelor, nevoilor și oportunităților existente; 
  • Înțelegerea dinamicii sociale (probleme care nu pot fi rezolvate doar prin infrastructură);
  • Sesiuni de informare și conștientizare desfășurate într-un mod interactiv; 
  • Declanșarea autoreflecției;
  • Bucle de feedback continue;
  • Schimb de idei, prezentare de viziuni și perspective diferite. 

Co-designul își propune ca participanții să vină cu idei/propuneri/sugestii/amendamente în privința amenajării, putând include detalii legate de materiale, facilități, funcții, moduri de amenajare, specii de plante, tipuri de utilizare etc. De asemenea, cetățenii sunt încurajați să detalieze și aspecte pe care nu le doresc implementate, dacă există, sau aspecte pe care administrația locală ar trebui să le aibă în vedere în mod special.

Prin urmare, obiectivele proiectării participative sunt, dar nu se limitează la: a informa cetățenii asupra procesului de planificare, a analiza nevoile utilizatorilor spațiului vizat, a primi feedback constant după încheierea fiecărei etape, a media eventualele conflicte,  a ”co-crea” propuneri de amenajare și, nu în ultimul rând, a încuraja formarea unor aptitudini democratice și a încuraja transparența și comunicarea între cetățeni și autorități. Astfel, arhitectura poate deveni un instrument de empowerment pentru comunități, proiectarea devenind un domeniu al inclusivității și diversității, creând spații care se adreseză cât mai multor categorii de utilizatori.

Referințe

Sfinteș, A-I., Păduraru, R., & Zacharias Vultur, I. E. (2023), Noțiuni de cercetare aplicabile în cercetarea de arhitectură, în Sfinteș, A-I. (coord.), START. Scholar Architect, (pp. 9-15), Editura Universitară “Ion Mincu”, București https://doi.org/10.54508/9786066382991.02

Articol dezvoltat în cadrul proiectului Scholar Architect 2023

Be First to Comment

Leave a Reply