BIASURI INVOLUNTARE ȘI INFLUENȚA ASUPRA PROIECTĂRII URBANE ȘI ARHITECTURALE

Autor: Ruxandra PĂDURARU

De fiecare dată când, în lipsa unor informații suficiente, avem o judecată de valoare bine nuanțată (de tip „așa e bine”, „așa e complet greșit” etc.) despre un loc, o persoană, un grup, un cartier, un spațiu, un mod de a face lucrurile, un comportament, cel mai probabil undeva intervine un bias personal. Există multe moduri de a conceptualiza biasul, însă pe scurt ar putea fi definit ca interpretarea sau analizarea subiectivă a unui aspect/lucru care conduce la concluzii incorecte: de exemplu, a judeca un comportament sau a-l interpreta în cheie personală, fără a înțelege semnificația acelui comportament pentru cea/cel care îl manifestă. Cu toții avem aceste biasuri, fie ele legate de gen, fie de vârstă, etnie, rasă, religie, cultură, statut social etc. Totodată, toți experimentăm orașul în moduri diferite, iar neluarea în seamă a unor nevoi sau propriile prejudecăți (ca tipuri de biasuri) conduc la proiecte care nu răspund anumitor categorii sociale. 

Biasurile pot avea la bază:

_cultura de proveniență (există un set de norme și valori moștenite cultural, care ne spun ce e bine și ce e rău, ce e moral și ce nu; aceste norme și valori neregăsite sau găsite în mod diferit în alte culturi creează apariția unor preconcepții);

_mediul social (condițiile sociale și economice ale mediului din care venim ne afectează modul în care interpretăm lumea înconjurătoare);

_educația;

_experiențele personale (uneori, o experiență singulară este generalizată);

_influențele media etc.

Biasurile sunt, de cele mai multe ori, involuntare. Afectează în vreun mod, acestea, proiectarea mediilor construite și neconstruite? Mai jos dăm câteva exemple de biasuri identificabile în proiectarea urbană și arhitecturală:

_preferarea și utilizarea anumitor stiluri sau elemente arhitecturale care răspund estetic dorințelor arhitectului, dar care pot fi contrastante cu nevoile utilizatorilor finali sau care nu se aliniază contextului cultural și social al zonei;

_eșecul de a proiecta pentru o gamă cât mai diversă de experiențe umane (deopotrivă fizice și emoționale) prin valorificarea doar a aspectelor familiare arhitectului/urbanistului – există grupuri sociale cu care nu intrăm decât arareori, dacă nu niciodată, în contact și cărora nu le cunoaștem nevoile;

_proiectarea doar pentru anumite categorii de utilizatori sau excluderea prin interpretarea greșită a unor comportamente (premisa că accesibilitatea se referă doar la persoanele cu dizabilități sau că nu este nevoie de un design inclusiv deoarece spațiul nu va fi folosit de alte categorii de indivizi);

_segregare involuntară prin crearea unor bariere;

_gentrificarea;

_proiectarea unor zone care sunt nesigure pentru anumite persoane din cauza lipsei unei consultări echitabile (incluzând aici reprezentativitate de gen, vârstă, abilități etc.).

Suntem vreodată conștienți de influențele care creează biasuri involuntare? Cel mai adesea, nu. Însă este datoria noastră să fim atenți și atente și să ne recunoaștem biasurile prin exerciții de ascultare activă și reflexivitate. Primul pas – dorința și răbdarea de a asculta și a fi ascultat. Al doilea – reflexivitatea;pentru a depista biasurile este necesar să ne întrebăm de ce gândim într-un anumit fel despre ceva: este rezultatul unui studiu sau este o concluzie care este influențată de modul personal de raportare la lume?

Articol dezvoltat în cadrul proiectului Scholar Architect 2023