[08] SUSTENABILITATE ȘI RESPONSABILITATE SOCIALĂ

Last updated on 08/02/2023

Autor: Anda-Ioana SFINTEȘ

Aducerea în discuție a unor probleme ce țin de sustenabilitatea socială a devenit una din responsabilitățile etice ale arhitecților, așa cum menționam și în „Arhitectura în sprijinul educației sociale”. Această responsabilitate poate fi aplicată în diverse moduri și în cadrul unor abordări oricât de diferite, vizând de la a inspira, prin arhitectură, schimbări de ordin social până la a găsi soluții în fața unor probleme sociale.

Sustenabilitatea socială se referă la susținerea, pregătirea, oamenilor și comunităților pentru a fi sustenabili, la oferirea de unelte și la creșterea înțelegerii și capacității de a se dezvolta mai departe singuri, în mod sustenabil. După intervenții diverse în mijlocul unor comunități ce aveau nevoie de sprijin și eșecul acestor intervenții după retragerea ajutorului venit din exterior, ideea sustenabilității sociale s-a conturat drept necesitate în vederea asigurării impactului pe termen termen lung și șanselor de susținere a creșterii calității vieții. Nu trebuie pierdut din vedere, însă, că de multe ori un impact pozitiv asupra anumitor categorii sociale poate însemna un impact negativ asupra altora, lucru subliniat în subcapitolul „Categorii de utilizatori ai arhitecturii”. Forbes și Harjo (2016) vorbesc atunci despre nevoia focalizării pe impact și efecte posibile, ceea ce în arhitectură duce inclusiv către nevoia gândirii sau dezvoltării, ca parte a proiectării, a proceselor și infrastructurii sociale astfel încât toți actorii cu un interes în spațiul construit respectiv să aibă ceva de câștigat (nu neapărat economic). Greutatea stă în găsirea mecanismelor de încurajare și motivare a celor care dețin puterea să se implice, să contribuie, să împartă resursele pe termen lung.

Infrastructură socială. (c) Ioana Boghian-Nistor

Urmărind privirea lui Fran Tonkiss (2013) asupra vieții sociale în spațiul urban sau paralela creată de Fermín Rodríguez Gutiérrez (2013) între sustenabilitatea socială și dreptul la oraș, putem identifica o serie de caracteristici ale arhitecturii și spațiilor arhitecturale – integrate în context urban – ce lasă să se întrevadă, într-o oarecare măsură și în mod cert nu lipsit de dificultate, posibilități de colaborare între actori diverși. O arhitectură sustenabilă din punct de vedere social trebuie, așadar:

_Să răspundă nevoilor și problemelor unor categorii sociale diverse;

_Să asigure accesul tuturor și să faciliteze mobilitatea în interiorul clădirii și la nivel urban;

_Să dea tuturor sentimentul de siguranță și acceptare;

_Să poată fi apropriată de grupuri sociale care să își exprime propria identitate, dar în același timp să promoveze diversitatea, egalitatea și incluziunea socială;  

_Să promoveze identitatea și identitățile de orice natură (fizice, istorice, culturale etc.);

_Să încurajeze indivizii și grupurile sociale să interacționeze și să participe la activități comune, la activități civice, punându-le, totodată, la dispoziție spații propice în acest sens;

_Să fie adaptabilă și flexibilă, având capacitatea de a se dezvolta odată cu societatea și nevoile acesteia.

Dincolo de o astfel de listă de început, menită doar a stârni un dialog, rămâne nevoia cercetării atente și înțelegerii contextului teritorial drept ecosistem care, pentru a se dezvolta sustenabil, trebuie să își consolideze și intensifice resursele – „locurile, activitățile, comunitățile locale și toată diversitatea socială, economică și culturală la care acestea pot conduce” (Manzini, 2015, p. 195).

Revenind, însă, la proiectare și la nevoia dezvoltării unei infrastructuri sociale, constatăm că profesioniști din domeniu se îndreaptă azi inclusiv către o abordare integrată a proiectării efective, legând de la început „oameni, sisteme, structuri și practici de afacere într-un proces ce valorifică, la nivel de colaborare, aptitudinile și cunoștințele tuturor participanților […] de-a lungul tuturor fazelor de proiectare, fabricație și construcție” (trad. ns., Malecha, 2016, p. 212). Alte exemple, precum proiectul Médecins du Monde dezvoltat în cadrul laboratorului de cercetare Metrolab din Bruxelles (Bruno et al., 2018), subliniază nevoia activării unei rețele sociale puternice pentru a asigura funcționarea unui program delicat, cu miză nu doar socială, ci chiar umanitară – proiectarea unui centru medical dedicat persoanelor vulnerabile și imigranților.

De altfel, este ușor de înțeles că nevoia unor abordări sustenabile social și a unor intervenții responsabile social din partea arhitecților sau urbaniștilor este cu atât mai pregnantă în zone de conflict, la periferii sau în contexte în care nevoi de bază ale oamenilor nu sunt satisfăcute (Cruz, 2016). În final ne întoarcem la ceea ce spuneam la început și anume la faptul că în și prin procesul de proiectare ne putem asuma responsabilități sociale diverse, indiferent de amploarea lor acestea fiind vitale într-un context în care eșecul raportării la contextul social se poate cu ușurință traduce în eșecul obiectului de arhitectură (ca al oricărui alt serviciu).

Referințe

Bruno, A., de Azevedo Nascimento, E. A., Milic, P., Orlek, J., Ranzato, M., Théréné, M., Thielemans, F., Tilman, A., Van Ngoc, H., și Vignes, M. (2018). Site 2. Médecins du Monde: Collective health. În M. Berger, B. Moritz, L. Carlier, și M. Ranzato (Eds.), Designing Urban Inclusion (pp. 78–99). L.Capitan

Cruz, T. (2016). Returning Duchamp’s Urinal to the Bathroom? On the Reconnection between Artistic Experimentation, Social Responsibility and Institutional Transformation. În M. Fraser (Ed.), Design Research in Architecture: An Overview. Routledge. (pp. 205–216)

Forbes, G., și Harjo, L. L. (2016). Social Equity and Ethics in Design of Sustainable Built Environments. În M. Kanaani și D. Kopec (Eds.), The Routledge Companion for Architecture Design and Practice: Established and Emerging Trends (pp. 203–209). Routledge

Gutiérrez, F. R. (2013). City, Urbanism, Social Sustainability and the Right to the City. În D. Henckel, S. Thomaier, B. Könecke, R. Zedda, și S. Stabilini (Eds.), Space–Time Design of the Public City (pp. 217–225). Springer

Malecha, M. J. (2016). Integrative Design Practices. Twenty-First Century Building for Sustainability. În M. Kanaani și D. Kopec (Eds.), The Routledge Companion for Architecture Design and Practice: Established and Emerging Trends (pp. 211–221). Routledge

Manzini, E. (2015). Design, When Everybody Designs: An Introduction to Design for Social Innovation (R. Coad, Trans.). MIT Press

Tonkiss, F. (2013). Cities by Design: The Social Life of Urban Form. Polity

Articol dezvoltat în cadrul proiectului Scholar Architect 2022 și publicat în volumul cu același nume, disponibil integral aici.

https://doi.org/https://doi.org/10.54508/9786066382472.09

Be First to Comment

Leave a Reply